2 iunie 2013 a fost una dintre cele mai frumoase zile din viaţa mea,
fără nici o exagerare. M-am simţit feminină, chic, frumoasă, puternică,
curajoasă. Am pedalat pentru prima dată în fustă, pentru prima dată pe
tocuri, pentru prima data în gaşcă şi pe un traseu destul de lung pentru
o începătoare ca mine.
Am învăţat să merg pe bicicletă în 2009, am mers destul de puţin atunci
căci aveam o bicicletă de bărbaţi, prea înaltă pentru mine şi mi-a fost
frică să pedalez pe ea.

Anul acesta mi-am propus să depăşesc limite şi bariere, iar mersul pe
bicicletă era pe lista fricilor de care vroiam să scap. Pe 20 aprilie am
primit cea mai frumoasă bicicletă. La ora 12 am fost să o văd şi m-am
îndrăgostit de ea, mai ales că avea şi un coşuleţ de nuiele care nu
apărea în pozele din anunţ, coşuleţ ce o făcea şi mai frumoasă. Si
pentru că nimic nu este întâmplător, în aceeaşi zi pe seară am intrat
pe facebook şi cineva din lista mea a pus un link către
http://skirtbikebrasov.wordpress.com. Am dat repede click, am citit ce
scriau fetele peblog şi mi-am zis că trebuie neapărat să învăt să merg
bine până pe 2 iunie ca să pot participa la paradă. Mi-a fost foarte
frică la început, dar am ieşit prin cartier, prin parcări şi apoi pe
străzile mai puţin circulate şi am exersat. Probabil că dacă nu era
parada nu învăţam atât de repede.
Cu cate zile înainte de paradă am răscolit şifoneriul, am probat haine,
încălţări şi bijuterii; mi-am ales ţinuta şi nu una oarecare, o tinută
rockabilly pentru că în urmă cu 2 ani şi jumătate am descoperit stilul
de viaţă al anilor '50 şi m-am îndrăgostit de muzica, dansul, hainele,
coafurile, machiajul acelor vremuri. Mai multe despre rockabilly în
România citiţi pe
www.rockabilly.ro
. M-am oprit la fustiţa roşie cu buline, cămaşa albă, pantofii cu toc
foarte frumoşi, pentru păr am ales o floricică din acelaşi material ca
al fustei şi bijuterii am ales cercei cu cireşe şi mărgele roşii. Fusta,
floarea şi cerceii sunt creaţiile mele şi sunt mândră să le port.
În ziua marelui eveniment vremea a fost tare instabilă şi mi-a dat
emoţii. La 6 dimeaţa soarele a răsărit şi tot cerul era senin şi
luminos, la 10 norii au acoperit cerul, la prânz a turnat cu găleata, pe
la 14 soarele a ieşit din nou dar nu pentru multă vreme căci la 15
ploua iar. Eram în balcon, machiată, coafată, îmbrăcată frumos,îmi
aranjam florile în coş şi mă uitam cum plouă, sperând să se oprească. La
15 şi 25 cred am ieşit din casă, am luat o geacă pe mine, am coborât 2
etaje pe tocuri cu bicicleta în braţe şi am plecat la drum prin ploaie.
Am pedalat destul de repede căci eram în întârziere; am ajuns în faţa
primăriei puţin obosită. Am fost surprinsă să văd câte persoane erau şi
m-am bucurat că ploaia nu le-a speriat. Mi-am tras puţin sufletul, am
fost să cer număr de înregistare pentru tombolă, am primit un buchet de
bujori, am băut puţină apă şi apoi am început să fac balonaşe.
Fotografii au început să mă pozeze, am dat interviu la două televiziuni
locale.
Am întalnit multe fete cunoscute, ne-am salutat, am mai stat puţin de
vorbă, după care s-a dat startul, o coloana imensă a străbătut oraşul şi
l-a înveselit. Oamenii se opreau şi ne făceau cu mâna, ne zâmbeau, ne
fotografiau, mare parte din şoferi au fost foarte amabili şi nu ne-au
claxonat, au avut răbdare şi ne-au admirat. Băieţii biciclişti au avut
grijă să parcurgem traseul în siguranţă, ghidându-ne mai ales la
intersecţii şi sensuri giratorii. Pe traseu a ieşit soarele şi vremea
s-a încălzit spre bucuria tuturor. A fost o senzatie de nedescris, m-am
simţit extarordinar de bine. Nu am văzut în viaţa mea la un loc atâtea
fete frumoase şi cochete şi biciclete una şi una.
Parada s-a încheiat la Bistro Ma Coccote unde a avut loc şi un târg
handmade la care am participat cu bijuterii.
Fetele care au organizat evenimentul s-au implicat foarte mult şi au
reuşit să strângă mulţi sponsori. Printre ei m-am numărat şi eu, am
oferit 3 produse făcute de mine, un colier cu maci pentru un concurs
online, o brăţară şi o pereche de cercei pentru tombola de la bistro.
Am făcut poze pentru
concusul "cea mai chic biciclistă", am câştigat la tombolă un voucher de
20% reducere la Cărtureşti, am băut fresh, am socializat, am ascultat
muzică, a fost o atmosferă de vis.

La 20:15 am plecat către casă căci norii au pus stapânire pe cer. Pe
drum lumea întorcea capul după mine, şoferii opriţi la semafor îmi
făceau complimente,iar aproape de casă o doamnă m-a oprit şi mi-a zis: "
Vă supăraţi dacă vă fac o poză? căci nu vezi în fiecare zi aşa ceva.
Sunteţi foarte frumoasă şi dumneavoastră şi bicicleta. Nu ştiu cât de
bine o să iasă cu telefonul ăsta al meu dar vreau să vă fotografiez
neapărat". I-am povestit despre eveniment şi i-am zis să caute pe
internet Skirt Bike Braşov pentru mai multe poze.
Pe scurt a fost foarte, foarte frumos. Mulţumesc Ana, Aura şi Iulia pentru organizarea unui eveniment reuşit.
Particip la concursul Cea mai chic biciclistă şi vă rog frumos să mă votaţi. Daţi click pe linkul următor LINK, mergeţi în jos pe pagină, bifaţi poziţia 63 şi apoi apăsaţi Vote. Mulţumesc mult.
Am ieşit pe locul 8, mulţumesc pentru voturi.